Despre cum vorbește Joe Biden

9 martie 2023

Toată viața lui Joe Biden s-a luptat cu bâlbâiala^[1]. Din cauza aceasta a fost de multe ori umilit și chiar batjocorit. Hotărât să depășească această condiție, Biden și-a gestionat bâlbâiala în același mod în care a abordat politica și viața în general: mergi mai departe; nu te da bătut; dacă nu reușesti, încearcă din nou; muncește din greu; perseverează. „Mulți oameni ar spune că bâlbâiala lui Biden este unul din cele mai vizibile defecte ale sale, dacă nu chiar cel mai important”, spune John Hendrickson, editor principal al jurnalului The Atlantic, care i-a dedicat un articol lui Biden. „Numai că bâlbâiala este una din sursele puterii lui interioare. Ea stă la originea seriozității lui și a perseverenței cu care a rămas în competiție.”

Îi invit pe acei oameni care cred că funcționarea cognitivă a lui Biden este degradată să vizioneze următorul fragment din înregistrarea celei de-a treia zi a audierilor de confirmare la Curtea Supremă a judecătoarei Ruth Bader Ginsburg. Aceste audieri au avut loc în iulie 1993. În acest fragment Biden îi pune lui RBG o singură întrebare. Întrebarea lui începe la 00:14:35 și răspunsul ei începe la 00:22:07. Iar răspunsul ei este mai mult decât revelator.

https://www.c-span.org/video/?46050-1/ginsburg-confirmation-hearing-day-3-part-2

Transcrierea interacțiunii dintre Biden și RBG descrise mai sus este reprodusă mai jos.

[Biden]

Ei bine, dacă ar fi să trăiesc pe o insulă cu un bărbat pentru o perioadă lungă de timp, l-aș alege pe judecătorul Scalia^[2]. Sincer, motivul pentru care aș face-o este faptul că eu cred că el este genial, cred că de cele mai multe ori greșește total, așa cum crede și el despre mine, și ar fi, după cum a spus odată un alt nominalizat care a venit în fața comisiei noastre, când a fost întrebat de ce a a vrut să ajunga judecător la Curtea Supremă, ar fi o sărbătoare intelectuală. O ușoară digresiune: după ce ați fost nominalizată, am avut o discuție cu judecătorul Scalia ca să-i spun că eram pe cale să menționez într-un interviu că votul pe care am regretat cel mai mult că l-am acordat, dintre toți cei pe care i-am votat vreodată, a fost votul pentru el deoarece el este atât de eficient. El m-a întrebat: cu ce vă ocupați acum? I-am spus că predau un curs de drept constituțional la Universitatea Widener. El a spus, o, Doamne, ar trebui să vin și să le spun studenților adevărul. [Râsete] Așa că sunt sigur că, dacă am fi împreună pe o insulă, el ar avea ocazia să mă educe. Acestea fiind spuse, judecătorul Scalia, la modul foarte serios, a oferit o metodă, o metodologie pentru a stabili dacă dreptul la intimitate, un drept personal care nu este enumerat, nu este menționat în Constituție, justifică sau nu protecție constituțională. Și el a scris că singurele interese protejate de clauza de libertate a celui de-al 14-lea amendament sunt acele interese care sunt definite în termenii cei mai restrânși și mai specifici, unde au existat garanții istorice împotriva intervenției guvernamentale. Acum, după cum știți mai bine decât mine – din nou, cu riscul de a-i ofensa pe confrații mei din presă – voi fi foarte fundamental în acest sens, ca să folosesc o expresie dintr-un alt context – când în trecut au stabilit dacă există sau nu drepturi fundamentale la intimitate, unul dintre lucrurile pe care l-au făcut, similar cu instanțele judiciare, a fost să studieze istoria. Ei spun: ce am făcut noi în trecut, ca oameni, ce a făcut țara noastră, ce a recunoscut sistemul nostru jurisprudențial englez în dreptul comun, nu doar aici, în SUA, ci și în Anglia? Și ei folosesc trecutul ca un fel de ghid, nu singurul, nu neapărat determinant, dar asta este ceea ce fac. Cred că, folosind deducția, judecătorul Scalia recunoaște că este o metodă adecvată, sau măcar un punct de plecare, pentru a stabili dacă un drept neenumerat ar trebui sau nu recunoscut drept protejat de Constituție. Deci, judecătorul Scalia spune că atunci când studiezi trecutul, determinând dacă există sau nu un interes protejat de clauza de libertate a amendamentului al 14-lea, te uiți la interesele definite în termenii cei mai restrânși și mai specifici. Deci, întrebarea pentru judecătorul Scalia, atunci când decide dacă Constituția protejează o anumită libertate, inclusiv un anumit interes legat de intimitate, este dacă cu ani și ani în urmă Guvernul a recunoscut explicit acel interes specific. Acum, acea abordare a judecătorului Scalia, pe care el a subliniat-o în cazul Michael H., acea abordare este foarte diferită de cea pe care aș caracteriza-o ca fiind abordarea tradițională de a determina dacă aceste drepturi neenumerate pe care le-am recunoscut există sau nu. În opinia mea, abordarea tradițională urmărește dacă Constituția exprimă un angajament față de un interes mai general și apoi se întreabă cum ar trebui aplicat acest angajament unei situații particulare din vremurile noastre. Diferența dintre aceste două abordări este esențială în ceea ce privește poziția Justiției față de constatarea că un astfel de drept există sau nu. De exemplu, în abordarea judecătorului Scalia, dreptul de a te căsători cu cineva de altă rasă nu este protejat de Constituție, cel puțin discutabil pe baza lucrurilor pe care le-a spus, deoarece dreptul de a te căsători nu este menționat nicăieri în Constituție. Și când te uiți în istorie dacă este sau nu – aceasta este una dintre metodele folosite de toți judecătorii (notă: de la Curtea Supremă) pentru a stabili dacă există sau nu un drept neenumerat care ar trebui protejat – când te întorci în istorie și te uiți, nu există nicio mențiune, în cadrul sistemului nostru jurisprudențial englez, prin care instanțele noastre sau instanțele engleze au recunoscut în mod tradițional dreptul specific al negrilor și al albilor de a se căsători. Și din moment ce nu poți găsi asta acolo, atunci dreptul nu există. Întrucât, de exemplu, la nota de subsol 6, după cum bine știți, deși judecătorii Kennedy și O’Connor au fost de acord cu concluzia generală a acestui caz – fără a vă plictisi cu detaliile cazului pe care le cunoașteți bine și nu sunt deosebit de relevante pentru punctul meu de vedere – ei au spus că noi nu suntem de acord cu metodologia folosită de judecătorul Scalia în luarea acestei decizii, care este decizia corectă – cuvintele mele – dar pentru un motiv greșit. Și ei au spus că trebuie să te uiți în istorie la formulările generale să vezi dacă interesul general care caută protecție conform Constituției este de fapt unul care a fost protejat din punct de vedere istoric. Așa că ei spun că, atunci când te uiți în istorie, ar trebui să te uiți dacă din punct de vedere istoric dreptul persoanelor de a se căsători cu cine vor să se căsătorească a fost protejat și recunoscut. Așa că te uiți în istorie și, în funcție de întrebarea pe care o pui, primești un răspuns diferit. Dacă te uiți în istorie și spui: OK, vom recunoaște – și simplific prea mult – vom recunoaște, vom determina dacă legile împotriva amestecării raselor^[3] sunt sau nu constituționale iar baza pe care sunt contestate este dreptul meu la intimitatea de a mă căsători cu cine vreau să mă căsătoresc, deci să vedem dacă acel drept este protejat de Constituție. Abordarea lui Scalia este te uiți înapoi la toată istoria și spui, hei, nu există nicio mențiune a albilor și negrilor fiind protejați. Dar dacă folosești abordarea O’Connor, te uiți înapoi și spui: am recunoscut dreptul la căsătorie? Răspunsul este da, am făcut asta, așadar, folosind metodologia de a analiza propunerea generală, putem spune că există o rațiune de principiu pentru a accepta sau a recunoaște dreptul de a se căsători al unui bărbat negru cu o femeie albă sau al unui bărbat alb cu o femeie neagră, care poate fi considerat un drept al meu la intimitate garantat de Constituție.

[RBG]

Domnule președinte, dacă vă înțeleg corect întrebarea, inclusiv schimbul dintre dumneavoastră și senatorul Hatch, dacă vă întrebați dacă aș fi subscris la ambele părți ale cazului Loving (1967), adică atât protecția egală cât și procesul echitabil.

Particularitățile sale de vorbire nu l-au împiedicat pe Biden să aibă o carieră lungă în politică, care a culminat cu Președinția SUA. Și, în mod surprinzător, Președintele Biden a depășit așteptările multor oameni decenți, susținători sau nu ai lui la alegerile din 2020.

1. Bâlbâirea este o tulburare neurologică cu o componentă genetică puternică. Se estimează că aproximativ 1% din populația lumii se bâlbâie, deși cam 5% dintre copii trec printr-o perioadă de bâlbâire. O bâlbâială este o repetare, o prelungire sau o blocare care intervin în producerea unui sunet. Ea se manifestă de obicei între 2 și 5 ani și este cam de două ori mai frecventă la băieți decât la fete. Fetele au, de asemenea, o rată de recuperare mai mare. În timpul perioadei de creștere, bâlbâiala unor copii va dispărea complet, cu sau fără intervenție de specialitate (terapie logopedică). Cu cât cineva se bâlbâie mai mult, cu atât mai mici sunt șansele acelei persoane de recuperare completă.

2. Antonin Gregory Scalia a fost un jurist american care a ocupat poziția de judecător asociat al Curții Supreme a Statelor Unite din 1986 până la moartea sa în 2016.

3. Legile împotriva amestecării raselor sunt legi care impun segregarea rasială la nivelul căsătoriei și al relațiilor intime prin incriminarea căsătoriei interrasiale și uneori și a sexului între membrii diferitelor rase.