Cine creează un psihopat: natura sau mediul?

Cum se identifică psihopații

Întrebarea care se pune este următoarea: „care este procentul de copii care moștenesc aceste gene cu risc ridicat, variantele lor de copiere, așa cum s-a întâmplat cu mine?”. Răspunsul este câteva procente din populație. Pe de altă parte, copiii care moștenesc celălalt tip pe care l-am menționat, alelele foarte pașnice, sunt și ei aproape de 5%. Deci, strict vorbind, există 5% în ambele categorii. Dacă extindem sau lărgim bazinul, am putea ajunge la 10% în ambele categorii.

Acum, întrebarea care urmează logic este următoarea: „cât de mult îi afectează mediul pe copiii protejați?”. Răspunsul este: „deloc”. Aceștia sunt copiii cărora, în perioada de creștere, poate să li se întâmple practic orice și pur și simplu nu îi afectează. Acești copii sunt fericiți ca niște ciocârlii, nimic nu îi atinge, nimic nu se lipește de ei. Pe când copiii din cealaltă categorie, cei vulnerabili, sunt cei care devin periculoși. Pentru aproximativ 10% din populație, adică pentru copiii și familiile cele mai expuse riscului, răspunsul la întrebarea natură vs. mediu este următorul: pentru copiii care au combinația potrivită de gene și anumite modele de conexiune cerebrală mediul este totul.

În ceea ce privește politicile publice, se pune următoarea întrebare: „cum se pot identifica copiii vulnerabili, mai ales din perspectiva unui libertarian?” Eu sunt libertarian, așa că nu îmi surâde ideea ca autoritățile să vină și să ceară unei familii să prezinte toate documentele medicale. Dar nu este vorba numai de asta. O parte din problemele copiilor vulnerabili se datorează dificultății de a-i identifica cât mai devreme posibil. Îmi amintesc că, prin anii 70, primul tip cu care am lucrat era un neurolog pediatru, care pe atunci mi-a spus: „Eu pot să identific un copil psihopat încă de la vârsta de 2 – 3 ani, dar nu voi admite niciodată în fața nimănui în afara acestei încăperi. Știu să îl recunosc și apoi îl urmăresc toată viața.” Doctorul avea dreptate, dar nu a recunoscut public niciodată pentru că, așa cum se întâmplă de multe ori în știință, nu poți să spui adevărul adevărat. Regula de bun-simț este următoarea: „ignoră și mergi mai departe”. Poate sa fie vorba de orice, încălzire globală, orice. Pur și simplu mergi cu turma pentru că nu vrei să-ți închei cariera, nu vrei să ajungi să răspunzi toată viața la întrebările reprezentanților mass-media sau ale părinților supărați, nu vrei să se arunce cu bețe și pietre în tine. Așa că acel neurolog pediatru nu a spus niciodată nimic.

Deci, știm cum să identificăm acești copii. Dar, din nou, societatea este cea care trebuie să răspundă la următoarea întrebare: „dorim cu adevărat să facem așa ceva?” Pentru că, în acest tip de peisaj epigenetic, dacă te uiți în stânga, totul este dulce și frumos; dar dacă te uiți în dreapta, aceleași gene, dar modificate, te trimit pe un alt drum. Pe parcursul perioadei de creștere există câteva puncte de cotitură care depind în special de mediul copilăriei timpurii. Același bagaj genetic te poate propulsa ca lider către o carieră de succes sau te poate trimite la închisoare. Vă voi explica un pic mai târziu de ce unii oameni, deși considerați psihopați, dacă sunt trimiși pe drumul din stânga, ajung să fie niște lideri remarcabili. Ei au ceva diferit de ceilalți oameni.

Acum, dacă ne întoarcem la întrebarea natură vs. mediu, atunci răspunsul complet este următorul: depinde de genetica individului iar mediul are un efect diferențial, fie foarte mare, fie foarte mic.

Experimentul meu personal

Ca să închei această parte, mi-am pus întrebarea: „Ce poți să faci cu aceste cunoștințe în viața ta personală?” Aveam aceste informații, așa că m-am gândit cum le pot valorifica și am decis să-mi folosesc propriul narcisism împotriva mea. Astfel am devenit propriul meu experiment. Pe de o parte mi-am spus: „știu că nu poți să schimbi un psihopat sau un psihopat la limită, nu îl poți vindeca, nu există un asemenea caz de vindecare”. Iar pe de altă parte mi-am spus: „eu pot să o fac deoarece eu sunt deosebit”. Sincer să vă spun, așa vorbesc eu cu mine. „Eu o pot face pentru că sunt mai puternic decât ceilalți.” Sună cam trăsnit, dar așa am gândit.

Prin urmare, am început să îmi tratez soția ca un soț normal. O făceam în fiecare zi, în fiecare interacțiune, fie că era vorba despre spălatul vaselor, turnarea vinului în pahare sau mersul la o înmormântare. De obicei, mă sustrag de la o mulțime de lucruri pe care soții obișnuiți le fac și găsesc o modalitate de a mă eschiva și de a merge undeva la o petrecere. Îmi supravegheam comportamentul de vreo 300 de ori pe zi, de la lucruri foarte simple, cum ar fi să îi torn ei vinul mai întâi, să fac curățenie, să împărțim treburile casnice, până la lucruri mai mari. La fiecare pas am realizat că ceea ce aș fi făcut eu în mod natural era cel mai egoist lucru posibil și niciodată până atunci nu văzusem lucrurile în acest fel. Mi-am spus că un tip obișnuit nu ar fi procedat așa. Așa am descoperit cât este de greu să fii un bărbat bun, un om de treabă. După aproximativ o lună, eram atât de epuizat încât am început să dorm câte șase-șapte ore pe noapte în loc de patru ore, cum dormeam înainte. Asta nu se întâmpla deoarece aș fi făcut mai multă mișcare, ceea ce urăsc. Îmi place pescuitul, dar cam atât. Experimentul este cel care mă obosea, cumplit.

După câteva luni, soția mea m-a întrebat: „ce se întâmplă cu tine?”. I-am răspuns: „ce vrei să spui?”. La care ea îmi spune: „dintr-o dată ai devenit amabil”. Atunci i-am spus: „draga mea, nu o lua în serios, este doar un experiment”. A trebuit să îi spun adevărul pentru că ea știe să mă citească. Serios, nu o pot minți cu nimic. Atunci ea mi-a spus ceva foarte curios, de genul: „nu mă interesează dacă ești sincer sau nu, vreau doar să mă tratezi mai bine”. Iar eu i-am spus: „vrei doar să te tratez mai bine, chiar dacă nu vine din suflet?” M-am simțit ca un idiot pentru că abia atunci am avut revelația că oamenilor le place să fie tratați mai bine. Asta a fost prima mea lecție de viață importantă pe care am ajuns să o învăț la 66 de ani. Mă comportam ca un copil de 14 ani care învăța prima oară aceste lucruri, de parcă mediul nu m-ar fi afectat deloc. Astfel am procedat cu soția mea.

Apoi am repetat experimentul cu prietenii mei și toți m-au întrebat același lucru: „ce se întâmplă cu tine?” Mi-au spus lucruri similare, așa că am învățat despre comportamentul meu real. Încă încerc să urmez acest experiment, dar am senzația că îmi petrec viața dormind pentru că seara cad în pat ca un buștean. Doamne, e atât de obositor. Am început să îmi spionez prietenii, în special prietenii bărbați de aceeași vârstă cu mine, cu copii și nepoți. I-am urmărit când nu știau că cineva îi urmărește, le-am urmărit comportamentul real, nedichisit, de tați formidabili. Majoritatea timpului îi priveam pe furiș și astfel am descoperit că ei făceau lucruri atât de altruiste. Mă uitam la ei și îmi spuneam: „nu aș fi făcut niciodată asta, la această mișcare m-aș fi dus imediat la barul din colț, iar la această mișcare aș fi facut asta și asta”. Mi-am dat seama că, de fapt, pe mulți dintre oamenii pe care credeam că îi cunosc nu îi cunoșteam deloc, pentru că ei se sacrificau cu adevărat. A trebuit să învăț toate aceste lucruri fundamentale care mie nu îmi stau în fire.

Apoi am stat de vorbă cu un prieten de-al meu psihiatru și l-am întrebat: „ce este psihopatic din ceea ce fac eu?” Mi-a răspuns așa: „îți amintești chestia asta și chestia asta?”. A fost o litanie de lucruri despre care mi-a spus că sunt caracteristice unui psihopat. El mi-a mai spus: „tu nu ești un psihopat în toată regula, ești la limită”. Dar, într-un fel, știam deja acest lucru. Înțelegeți ce vreau să spun. Nu este ca și cum aș fi crescut sărac. În copilărie nu mi-a lipsit nimic. Am fost atletic și arătos, chestii de genul ăsta. Am avut o mulțime de prieteni. Nu mi-a lipsit nici unul din aceste lucruri. Ori de câte ori vedeam un psihopat mințind, ucigând sau violând, îmi spuneam: „băiatul ăsta este cam prost, ce face el nu este un mod eficient de a manipula oamenii”. Așa gândeam eu. Îmi mai spuneam: „există o modalitate mai ușoară de a manipula o persoană”. Totul se reduce la manipulare și să nu-ți pese de celălalt, oricine este o țintă pentru oricine. Iar eu așa sunt.