Cine creează un psihopat: natura sau mediul?

Introducere

Se poate vedea din titlul numit Psihopatul dinăuntru că a trebuit să mă gândesc cum să îl formulez. Oamenii de știință nu se mulțumesc niciodată doar cu un titlu, totdeauna trebuie să urmeze ‘:’ și încă ceva. Un titlu este bun sau rău în funcție de cum priviți lucrurile. Acesta este primul subiect de astăzi. Celălalt subiect este despre ceva ieșit din comun ce mi s-a întâmplat într-o zi în laborator; acest subiect este de fapt esența prelegerii. Aceasta este o prelegere mai deosebită, nu este o discuție științifică ci mai degrabă o poveste personală de genul „hopa!” care atinge mai multe aspecte. Mulți dintre prietenii mei, care sunt foarte religioși, cred că, din cauza rezistenței mele la multe lucruri, acesta a fost modul lui Dumnezeu de a-mi spune că ar trebui să mă dau pe brazdă. Eu nu privesc lucrurile așa. Eu le privesc doar ca noroc. Mi-aș dori doar să am noroc la cazinouri și la hipodrom.

Deci, astăzi voi trata două subiecte. Primul este o poveste personală. Voi începe cu ce este identitatea pentru că, atunci când vorbești despre o poveste personală, apare întrebarea „cine sunt eu, care este treaba cu mine?” la care începi să te gândești când ești foarte tânăr. Al doilea subiect se referă la modul în care eu mi-am schimbat părerea despre apariția anumitor lucruri pe lume și cum aceasta ar putea fi bine sau, mai degrabă, ceea ce numim bine, și cum aceste lucruri fac parte din rânduiala normală a lumii, a faptului că pe Pământ există tot felul de oameni. Vă voi vorbi despre aceste lucruri.

Pentru final am încercat să aleg ceva de actualitate despre psihopatie și politică. Nu voi reuși niciodată să vorbesc despre afaceri, religie sau, din păcate, despre armată. Mă bucur să îl văd pe Jack Pryor aici, el este un adevărat erou de război, al războiului din Vietnam, dar și un erou de război în prezent, pentru că lucrează atât de mult cu veteranii și problemele lor, PTSD (notă: stres post-traumatic; în engleză post-traumatic stress disorder) și tot felul de alte lucruri de neimaginat. Jack, mă bucur să te văd. Ca urmare a asocierii mele cu Jack, am lucrat și eu la Pentagon și la Departamentul de Apărare. Lucrurile stau cam așa: eroul și nebunul se adună și lucrează împreună, ceea ce pare să funcționeze. De atunci suntem foarte buni prieteni. În concluzie, astăzi voi vorbi despre identitate și despre problema natură vs. mediu.

Problema natură versus mediu

Problema natură vs. mediu vine de la Aristotel și de la Platon. Din ceea ce se cunoaște în prezent în neuroștiința modernă și în genetică, mai precis din ultimii 10 ani, se pare că Platon a avut dreptate și Aristotel a greșit. Nu comentez mai mult. Aceia dintre d-voastră care se pricep la filozofie știu despre ce vorbesc. În ceea ce privește ideea de tabula rasa, adică ne naștem cu un creier ce arată ca o tablă goală sau ne naștem cu toate capacitățile pe care le cunoaștem, noi nu trebuie să învățăm ce este moralitatea; nu trebuie să învățăm conceptul de limbaj; noi doar ajustăm câteva lucruri pe care le știm deja, în urma a milioane de ani de evoluție. Totul este un proces de reglare. Aceasta indică din ce în ce mai mult că nu ne naștem tabula rasa, ci cu o listă completă de capacități, care este apoi rafinată în funcție de nișa ecologică în care ne găsim: ce limbă vom învăța, unde trăim – în preajma munților sau într-un oraș; toate lucrurile diferite cărora avem capacitatea să le facem față. Toate aceste aspecte fac parte din problema pe care o discutăm.

Dar, mai mult decât atât, am fost atras de această problemă odată ce am realizat propria mea poveste personală. Am început să mă gândesc la identitate și la cine suntem, apoi bineînțeles că am trecut la latura biologică a acestui lucru. Mi-am pus următoarea întrebare de biologie: câte ființe umane diferite au existat sau vor exista într-o perioadă rezonabilă de timp, de exemplu două milioane de ani? Am socotit numărul de permutări și de combinări astfel: avem 21.000 de gene codificatoare; avem mult mai mulți regulatori ai fiecărei gene; și apoi avem regulatori ai regulatorilor genelor. Dacă ne uităm la aceste numere, obținem mult mai multe combinații, și nu numai din genele pe care le identificăm trimițându-ne sângele sau saliva la 23andme.com. Dacă dăm deoparte combinațiile corespunzătoare genelor codificatoare, care reprezintă aproximativ cincisprezece până la douăzeci la sută din genom, ceea ce rămâne este partea necodificatoare, care reprezintă peste optzeci la sută din genom, și acesta este locul unde se desfășoară acțiunea în termeni de psihiatrie biologică. În ceea ce privește schizofrenia, zona de interes din genom este această parte necodificatoare, populată majoritar cu transpozoni^[1], care par să fie adevărații jucători-cheie în a deveni ceea ce suntem. Pentru că, cel puțin parțial, noi depindem de genetica noastră sau, mai degrabă, de genomica noastră, adică ceea ce este exprimat dincolo de genele codificatoare.

Prin urmare, mi-am pus următoarea întrebare: dacă luăm în calcul toate aceste combinații, i.e. combinațiile genetice, epigenetice, genomice și restul de combinații, câți oameni distincți pot exista? Numărul rezultat este 10 la puterea 81 (10⁸¹), adică un sexvigintillion, care este un număr mare, nu-i așa? M-am tot uitat la acel număr timp de mai multe zile și, la fiecare câteva zile, îmi spuneam: eu am mai văzut undeva acest număr. Acest număr se dovedește a fi cu un ordin de mărime mai mic decât numărul de atomi din univers. Pentru toți cei care ne-am născut în anii 30, 40 și 50, noi știm despre anii 60 și 70, așa că în acest sens suntem cu adevărat praf cosmic. De asemenea, asta înseamnă că nu vor exista vreodată doi oameni la fel și asta poate continua așa cinci milioane de ani. Acest număr este inimaginabil de mare, practic infinit. Altfel spus, șansele unui om de a avea o dublură sunt practic nule.

Deoarece aproape toată tinerețea mea am suferit de o tulburare obsesiv-compulsivă, nu m-am lăsat până când nu am ajuns la acel ordin suplimentar de mărime – 10 la puterea 82 (10⁸²). Așa că am vânat acest număr ca și cum aș fi rezolvat o problemă dificilă și am reușit să găsesc combinații noi pentru transpozoni. Cu acești transpozoni, care sunt studiați pentru diferite psihopatologii, ajungem la 10⁸². Dar aceasta este doar numerologia problemei pe care o discutăm.

1. Un element transpozabil (ET, transpozon sau element genetic migrator) este o secvență de acid nucleic din ADN care își poate schimba poziția în interiorul unui genom, uneori producând, alteori inversând, mutații, în acest fel modificând identitatea genetică a celulei și dimensiunea genomului. Transpoziția duce adesea la duplicarea aceluiași material genetic. Transpozonii reprezintă până la două treimi din genomul uman.