Despre domesticirea câinilor și pisicilor

Geneticianul Claudio Ottoni de la Universitatea din Leuven împreună cu o vastă echipă internațională de cercetători au analizat ADN-ul mitocondrial a peste 200 de pisici antice și moderne care au trăit în decursul ultimilor 9.000 de ani^[14]. Ottoni și colegii săi au identificat cinci clade de pisici sălbatice antice care au luat naștere în locuri relativ mici și de acolo s-au răspândit împrejur. Patru dintre aceste cinci clade corespund perfect cu patru dintre subspeciile cunoscute de pisică sălbatică și au locuit în areale specifice: Felis s. silvestris în Europa, Felis s. bieti în China, Felis s. lybica ornata în Asia Centrală și Felis s. lybica cafra in sudul Africii. A cincea cladă a inclus nu numai a cincea subspecie cunoscută de pisică sălbatică – Felis s. lybica lybica din Orientul Mijlociu – dar și sutele de pisici domestice eșantionate, printre care feline de rasă pură și de rasă mixtă din SUA, Marea Britanie și Japonia. Din punct de vedere genetic, pisicile sălbatice Felis s. lybica lybica care trăiesc în deșerturile izolate din Israel, Emiratele Arabe Unite și Arabia Saudită sunt aproape imposibil de distins de pisicile domestice. Faptul că pisicile domestice sunt aproape identice genetic cu pisici sălbatice numai din subspecia Felis s. lybica lybica înseamnă că pisicile domestice au apărut într-un singur loc, Orientul Mijlociu, și nu în alte locuri în care trăiesc pisici sălbatice.

De-a lungul mileniilor, clada din Orientul Mijlociu a devenit dominantă. Acest lucru s-a datorat, în mare parte, răspândirii agriculturii. Practicile agricole inițiate în Levant și Egipt s-au extins în multe alte locuri, ceea ce a făcut ca rozătoarele locale să fie atrase de depozitele de cereale. Această situație a atras, la rândul ei, pisicile sălbatice care, după un timp, s-au alăturat comunităților de fermieri ca însoțitoare – la fel cum în paleolitic câinii antici se alăturaseră echipelor de vânători.

Cercetătorii au realizat că răspândirea pisicilor antice în întreaga lume s-a făcut de-a lungul rutelor de transport maritim. Odată cu trecerea timpului, pisicile fugeau de pe navele care le transportau și rămâneau în porturi, departe de locul lor de origine, unde ulterior se împerecheau cu pisici locale. În acest fel genele specifice cladei originare din Orientul Mijlociu au început să câștige teren în fața genelor celorlalte clade. Deși aceste pisici au călătorit prin toată lumea alături de oameni, ele nu au fost niciodată complet domesticite. Mai precis, oamenii nu le-au controlat reproducerea. Chiar dacă trăiau pe lângă ferme sau pe nave, pisicile se mișcau între lumea umană și sălbăticie. Cercetătorii afirmă că pisicile de casă se împerecheau adesea cu pisici sălbatice locale. Aceasta explică de ce pisicile de casă sunt aproape identice cu omoloagele lor sălbatice, atât fizic cât și genetic. Mai mult, ele nu prezintă niciunul din semnele tipice ale unui animal domesticit^[15] precum infantilizarea trăsăturilor faciale, reducerea dimensiunii dinților sau docilitatea.

Ottoni și colegii săi nu au găsit nicio dovadă a implicării oamenilor în reproducerea pisicilor anterior Evului Mediu. Este posibil ca prima rasă de pisici creată de om să fie „pisica vărgată” sau tabby (Figura 1), adică pisica ale cărei dungi vărgate creează spirale sau pete. În sălbăticie nu există pisici vărgate iar apariția acestui model de culoare marchează un punct de cotitură important în procesul de domesticire a pisicilor. Pentru prima dată în lunga lor istorie de tovarăși de companie ai pisicilor, oamenii au preluat controlul reproducerii lor. Din acel moment pisicile au început să semene cu alte animale domestice. Totuși o diferență importantă rămâne: timpul. Oamenii au ghidat intermitent reproducerea pisicilor mai puțin de 1.000 de ani, în timp ce alte animale domestice, precum câinii și caprele, au fost sub control uman timp de mai multe milenii.

Figura 1: O pisică frumoasă cu dungi vărgate tipic tabby și burtica și lăbuțele albe.

Câinii din zilele noastre se află într-o etapă avansată a procesului de domesticire. Totuși domesticirea lor nu este finalizată, mai are încă obstacole de depășit. Mai mult de trei sferturi din câinii din întreaga lume sunt animale libere, care se situează la limita dintre sălbăticie și domesticire. În același timp legătura dintre om și câine devine din ce în ce mai puternică și există dovezi care arată cât de mult valuează oamenii această relație între specii. De exemplu, potrivit unor estimări, mai mult de jumătate dintre mileniali dețin câini iar marea majoritate a proprietarilor de câini își consideră animalele de companie membri ai familiei. Amânarea creșterii copiilor sau decizia de a nu avea copii deloc pot explica parțial^[16] aceste tendințe și, în acest sens, susțin ideea că câinii au fost cooptați de reflexele noastre native de a avea grijă de cineva. Un alt argument care sprijină această idee este faptul că, în peste 70 la sută din gospodării, femeile sunt principalele îngrijitoare ale câinilor .

Câinii sunt animalele de companie cu cele mai mari șanse de a fi antropomorfizate. Atât bărbații cât și femeile vorbesc cu câinii într-o manieră care poate fi descrisă drept „limbaj pentru cățel”. Acest limbaj este foarte asemănător cu limbajul folosit de mămici când vorbesc cu bebelușii lor. „Poate că greșesc, dar eu îl consider o dovadă de iubire – cel mai profund tip de iubire”, spune un personaj din cartea Unde crește feriga roșie. Timpul ne va arăta dacă acest lucru este adevărat într-un sens demonstrabil.

În ceea ce privește pisicile, nu încape îndoială că ele sunt abia la începutul procesului lor de domesticire. Pisicile sălbatice din ziua de azi și pisicile de casă sunt practic identice din punct de vedere genetic. Dar în 8.000 de ani s-ar putea să ajungem să avem tot atâtea rase de pisici domestice câte avem astăzi de câini. S-ar putea să avem o pisică de mărimea unui golden retriever și cu aceeași atitudine prietenoasă, un tigru cu față de pisoi, sau o pisică ultra pufoasă de mărimea unei poșete care aparent nu îmbătrânește. Dar, la fel de bine, s-ar putea ca pisicile să sfideze în continuare procesul de domesticire și să-și creeze un loc special în regnul animal drept singurul animal care se poate împrieteni cu oamenii fără să cadă vreodată complet sub controlul lor. Numai timpul poate spune în ce direcție va merge relația noastră, a oamenilor, cu pisicile.